Nu ştiu cum naiba mi-au ieşit fix 13 părţi (care nu prea mai respectă ordinea cronologică - am băgat aici şi unele pe care le-am descoperit ceva mai târziu). Mă găndeam să bag o a 14-a, cu albume ce ar trebui să apară in 2009, dar au fost deja ascultate de toatălumea, dar se termină anul până o scriu şi pe aia. E la urmă, sub formă de Bonus 2.
The Killers sunt cam comerciali, iar cu nou album au dat-o şi mai rău în direcţia asta, dar m-am decis să menţioney Day and Age pentru că nu m-a călcat pe nervi în stilul ultimului album Coldplay, o gogoaşă umflată de o isterie pe care nici măcar nu vreau s-o înţeleg. Iar Human nu e chiar aşa rea, cînd mai pică pe la căte o Guerilla.
Cei de la Justice au dat lovitura cu al lor Cross, chestie care i-a ţinut ocupaţi vreme de un an, cu turnee şi mult prea multe concerte. Au apărut totuşi două chestii foarte bune semnate de ei: A Cross The Universe, un DVD şi un album cu înregistrări de prin turneu, şi Planisphère, un mix creat special pentru o prezentare Dior, care a apărut pe myspace-ul lor.
The Very Best e un alt exemplu de muzică africană combinată cu electro care sună excelent. Esau Mwamwaya & Radioclit are the Very Best conţine în numele albumului toată informaţia necesară: un gagiu din Malawi a scos un album cu englezii de la Radioclit (după ce le-a vândut o bicicletă sau nişte mobilă la SH, mai întâi). Are 15 piese şi, pe lângă nişte chestii foarte afro, conţine şi nişte coveruri: unul după Vampire Weekend (Cape Cod Kwassa Kwassa) şi unul după Michael Jackson (un Will You Be There pe care nu-l simţeam neapărat necesar).
Metronomy - Nights Out e un exemplu clasic de muzică electronică de calitate, pe care era să-l ratez, din motive necunoscute. Şi ar fi fost păcat, pentru că Holiday, Radio Ladio şi Heartbreaker sunt nişte piese mult prea mişto.
Hot Chip au trantit un EP la final de an, ...with Robert Wyatt and Geese. De ascultat varianta asta la Made in the Dark (pe care n-o găsesc pe youtube).
Închei cu Little Boots, o tipă de 24 de ani care a scos doar nişte single-uri. Doar că Stuck on Repeat, produsă de unul din gagii de la Hot Chip o anunţă deja drept o viitoare vedetă în 2009. De urmărit!!!
BONUS 1
aka 10 alte albume care merită ascultate, char dacă pe mine nu m-au dat pe spate
David Byrne and Brian Eno - Everything That Happens Will Happen Today
Girl Talk - Feed The Animals
Fuck Buttons - Street Horrrsing
M83 - Saturdays=Youth
Fleet Foxes - Fleet Foxes
Zombie Zombie - Dog Walker EP
Kings of Leon - Only By The Nights
Ladyhawke - Ladyhawke
Foals - Antidotes
Max Richter - 24 Postcards in Full Colour
BONUS 2
aka 5 Leaks (with some videos)
Nickel Eye - The Time of the Assasins
Antony and the Johnsons - The Closing Scene
Iran - Dissolver
(sorry, no video here)
Anjulie - Boom
The Phantom Band - Checkmate Savage
(also no video here)


















































